ants in your pants

fiecare generaţie şi vârstă cu problemele sale. dintăi este important să îţi permită părinţii să mănânci bumboane şi să bei cola, pentru că asta îţi place. mai târziu contează să fii cel mai popular. apoi câţi parteneri sexuali ai/nu ai. pe cât creşti – pe…

i will just leave it here

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul…

cine e mai egoist?

eu zilele astea îmi cam pun o întrebare, la care poate mă ajuți tu să răspund? cine e mai egoist: acela care face copii pentru că are nevoie de afecțiune necondiționată și nu își vede realizarea în viață atfel decât prin procreare, sau cel care…

copie

  Chiar nu simţi cum viaţa te fute din toate părţile? Tu ești o copie. Întreabă pe cineva apropiat, sau mai bine: relativ apropiat ție(ca să nu existe şansa experienţei repetate); care a fost cel mai deosebit momentu din ultimu an? Ultima ½ de an?…

corpul şi arta

Renaşterea – perioada în care în Europa semi barbară au început să revină tradiţiile şi obiceiurile din Grecia şi Roma antică: pictură, muzică, dans, teatru: au început câte puţin să înlocuiască turneele cavalereşti şi competiţiile de băutură/mâncare între marii boieri sportul cam a întârziat, i-a…

i am not a hero

în unul din multiplele localuri de mâncare rapidă cu pretenţii de restaurant din Chişinău seară. plin. eu mereu mă întreb de unde măi toate localele serile îs pline la noi? chiar şi în cursul săptămânii stau la masă stau 2 fete. una pleacă şi lasă…