Sunt ok cu mine

Mă gândeam zilele astea: cu colegii de la birou (iar uneori numai cu biroul :D) pentrecem cam 8-9 ore pe zi. Cu cei de acasă 13-14 (inclusiv somnul, care teoretic e între 6-8 ore respectiv). Mai avem 1-2 ore pe drumuri – în trafic sau pe jos, cine și ce noroc are cu calea până la serviciu.

Și foarte des, dacă nu mereu, ne pasă de relațiile care le avem cu acești oameni: cu colegii, cu șeful – e important să fii în toane bune. Cu cei de acasă, trebuie să fie armonie și dragoste. Cu oamenii din transport…măcar un nivel minim de politețe și respect reciproc.

Pe scurt, fiecare 24 de ore, fiecare interacțiune umană este o încercare să balansăm cumva toată realitatea din jur. Desigur că există excepții antisociale și pline de patos – dar în așa excepții dacă nu ești geniu sau milionar riști să rămâi singur.

Dar cu cine petrecem 24/24 fiecare zi?
Repede-repede răspunde. Cu cine?
Corect – cu mine însumi.

Cât de des sunt în pace completă cu eul propriu și cât de des ne certăm în sinea noastră, nu suntem mulțumiți de cum arătăm, acțiunile care le facem sau orice altceva?
Îmi pare această pace mult mai importantă decât restul, dar și poate mult mai ignorată.