Așa arată depresia + later edit

Am mai avut postări despre depresie aici și aici

Genadie a scris recent o postare pe facebook, pe care o preiau în întregime, fără a modifica textul autorului. Personal îmi pare că subiectul depresiei este subestimat și tratat, foarte des, ca un moft în societatea noastră. Pe când e o boală, gravă, care poate afecta pe oricine.

***

Așa arată Depresia

Eu sufăr de o depresie funcțională de cînd mă țin minte, adică de pe la vîrsta de 3 ani, de cînd păstrez primele emoții. Mereu am fost un copil, adolescent, tînăr, adult prea matur.

Depresia în sine, nu este doar o stare de spirit scăzută, este în principal, o deficiență fiziologică a capacității creierului de absorbție a neurotransmitatorului numit Serotonină (hormonul stării de bine).

Depresia mea este funcțională, ceea ce înseamnă că pot avea o viață deplină în toate manifestările ei: profesională, personală, socială. Depresia mai gravă, este cea clinică, care se manifestă prin apatie totală și absența persoanei din viața proprie.

Acum am ajuns să-mi stăpînesc Depresia și am transformat-o într-o sursă de inspirație pentru profesia mea de psihoterapeut. Știu foarte bine, și nu doar din cărți, prin ce trece un client care manifestă simptome de depresie și îi pot fi mult mai util așa.

Parcursul meu terapeutic arată cam așa:

1. 2014, încep psihanaliza cu psihanalistul Ghenadie Carauș (2 sesiuni de psihoterapie pe săptămînă)
2. 2016, încep sesiunile de psihodramă de grup cu Olya Tapiola. Am făcut în total 34 de ședințe de grup, în trei grupuri diferite. 1 dată pe săptămînă
3. 2017, încep studiile în Psihodramă alături de un grup de studiu condus de Pavel Kornienko, psihodramatist din Moscova. (3 ani, 17 module a cîte 3 zile și 1 intensiv de 7 zile)
4. 2017, în paralel sunt parte a unei grupe mici de studiu cu unii dintre studenții de la Psihodramă (200 de ore de antrenament pe viu, unii pe alții, timp de 3 ani)
5. 2017, mă înscriu la cursurile de Masterat în Psihologie Clinică de la USM (2 ani de studiu, un semestru am luat și bursă de merit)
6. 2018, încetez terapia psihanalitică și încep terapia CBT cu Psihologul Niculaes Ana (aproximativ 12 ședințe)
7. 2018, la recomandarea Anei Niculaeș merg la prima mea consultație la psihiatru, la doamna Jana Chihai, care în psiho-diagnozei îmi stabilește verdictul de Persistent depressive disorder (PDD), cunoscută anterior ca Distimie. Îmi prescrie medicamente antidepressive de tipul Selective serotonin reuptake inhibitors (SSRIs) (încă le administrez pînă în prezent, în doze mai mici acum)
8. 2019, pentru prima dată în viața mea am început să mă simt fericit fără rezerve.

Sunt recunoscător tuturor care mi-au fost alături, terapeuți sau nu, colegi sau nu, familie sau nu, cunoscuți sau nu, virtual sau offline, care mi-au oferit măcar o fărîmă de acceptare și de dragoste în toți acești ani. Acesta a fost cel mai important medicament.

Acum sunt bine și vreau să dăruiesc și altora ceea ce m-a făcut și pe mine bine – știința psihoterapiei și a psihologie.

Later edit: Azi pe facebook Dana Oleinic a făcut o postare care pune accent (în opinia mea) în necesitatea unei atenții sporite față de persoanele care au probleme emoționale, chiar dacă ele afirmă că și-a învins demonii. Eu am să reproduc din nou în întregime postarea Danei (cu persmisiunea ei) și replica lui Ghenadie (pentru că așa îmi pare corect). Iar fiecare din voi își va face singur concluziile.

Postarea Danei:

Am evitat mult să vorbesc deschis despre acest subiect și nu am crezut că o să-l fac public vreodată, dar văd că domnul Ghenadie Psihoterapeut Virtoseste abordat la modul serios în calitate de psiholog/psihoterapeut și a fost promovat acum câteva minute la TV8.MD, fiind interlocutorul Tatianei Granciuc în cadrul emisiunii Iubește viața, la tv8.

Mă îndoiesc cu tărie de calitățile de psiholog ale lui Ghenadie Virtos, inclusiv de calitățile sale pur omenești. Și o să vă spun ce mă face să cred asta. Scurt – acesta este singurul om care m-a hărțuit sexual, vreodată. Și a avut și tendințe de abuz psihologic în raport cu mine. Am avut nevoie de câteva zile ca să-mi revin, emoțional, după situația pe care urmează să v-o povestesc, cu toate că la prima vedere, aceasta poate fi văzută ca pe o “te niri și hărțuire sexuală îi asta”. Dar nu. Nu este așa.

S-a întâmplat în iunie, curent. Dezvolt.

Fiind cunoscuți de mai mulți ani cu Ghenadie, cu toate că niciodată nu am menținut cu el o legătură strânsă, ci mai degrabă una pur amicală, de cunoscuți, în seara de 7 iunie am fost invitată de el la o petrecere pe care urma să o dea în curtea oficiului său din Chișinău. Am fost informată că vor mai fi niște prieteni comuni și că ar fi bine să vin cu mai mulți colegi de breaslă și, de dorit, persoane publice, vizibile pe sticlă. Cel mai probabil, vroia să-și facă contacte. Mi-am zis mie însămi că e ok, că vrea să-și lărgească “baza de date de eventuali clienți” și propria vizibilitate. Am contactat câțiva colegi atunci, dar acum, mă bucur că nici unul dintre oamenii apelați de mine nu au putut veni. Nu au pierdut nimic altceva decât un spectacol dezolant în care Ghenadie era în centrul atenției. Experimenta, se pare, limitele admisibilului. Doar că le-a depășit. Mult peste admisibil. Nu o să vorbesc despre toate acțiunile lui din timpul acelei serate la care m-am pomenit, dar o să vorbesc despre cum s-a întâmplat acea hărțuire sexuală. Martori au fost Ronin Terente și o prietenă de-a sa, Ana Maria.

În timpul seratei, Ghenadie, care, vâzând că am evitat două sau trei tentavie de-ale sale de atingeri cu tentă sexuală, a ajuns să-mi bage mâna-ntre picioare, agresiv și extrem de obraznic. 

Imediat după această acțiune, am ridicat tonul vocii și i-am dat de înțeles că este inadmisibil ceea ce a făcut, pentru că ce făcuse el se numește abuz, hărțuire sexuală și se pedepsește conform legii. Replica lui a fost, incredibilă, dragi prieteni: că eu sunt vinovată, pentru că i-aș fi permis. Menționez că nu m-am dat la el și nu i-am dat de înțeles nici verbal, nici gestual prin care să-i creez premizele de a mă hărțui sexual și nici măcar nu eram îmbrăcată provocator. Mi-a repetat că eu sunt vinovată.

Cel mai probabil, după ce a conștientizat ce a făcut, a încercat să compenseze acțiunea. M-a îndemnat să îl lovesc, sub pretextul că asta ar trebui să fie reacția mea corectă la hărțuirea sexuală. Am refuzat să îl lovesc pentru că nu văd de ce eu trebuie să atentez la integritatea fizică a altei persoane, care mă provoacă intenționat. Am fost eu cea care a primit câteva palme de la Ghenadie, mai târziu, că testa… reacții. Dar nu-i pe asta. Îi pe senzația aia de greață emoțională și de violare a spațiului personal, intim, provocată de hărțuirea sexuală.

N-am fost la poliție să scriu plângere pe numele său, cu toate că am vrut. De mai multe ori. Și am decis să trec peste această etapă în liniște, cu gândul că ar fi bine să evit un scandal public. Dar acum, că acest om, de facultățile mentale ale căruia, personal, mă îndoiesc, continuă să își exercite meseria de psiholog/psihoteraperut și mai este perceput și la modul serios de colegii mei de breaslă din domeniul mass-media, am decis să dezvălui această experiență negativă. Este o experieță profund neplăcută, hărțuirea sexuală, dragi colegi, mai ales din punct de vedere emoțional. 

Dar da… se întâmplă. Și se depășește. 

Printre altele, iată și cum se pedepsesc, în mod normal, asemenea acțiuni, conform legii, la noi în țară:

Articolul 173. Hărţuirea sexuală

Hărţuirea sexuală, adică manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvîrşite prin ameninţare, constrîngere, şantaj,

[Art.173 dispoziţia modificată prin LP306 din 26.12.12, MO27-30/08.02.13 art.104] 

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.

Am ajuns, după această întâmplare, la concluzia că acest om își ia de proști, pacienții, întrucât am avut ocazia să îl observ atent în perioada aprilie-mai, când îl studiam pentru a mă asigura că merită să apelez, în perspectivă, la serviciile sale.

Și menționez, în context, pentru cine i-a urmărit activitatea online, că pe mine nu mă deranjează oamenii ciudați, extravaganți sau acțiunile lor aparent anormale, fie că vorbim și de un psiholog, pentru că am avut o viață socială bogată și am interacționat cu oameni din diferite medii și sunt ok cu multe dintre tipologiile de oameni întâlniți. E normal să fim diferiți. Dar faptul că o femeie este hărțuită sexual, mai ales de un om care pretinde a fi psihoterapeut, îmi pare extrem de GRAV!

Îmi pare foarte rău că l-am recomandat, personal, la sfârșitul lunii mai, colegei mele de la Primele Știri, Carolina Digori, pentru a reliza un reportaj despre activitatea sa de psihoterapeut, pe Prime.

Azi am ajuns la concluzia că despre această experiență negativă a mea trebuie să se știe. Concluziile și le face fiecare pentru sine. Eu, una, am rămas dezamăgită de un om în care aveam încredere, cu toate că nu îmi era apropiat. Acest om este psihoterapeut. Este Ghenadie Virtos.

Omul în cauză a mai fost anterior invitat la emisiuniunea Vorbe bune cu Lilude la Canal 2, iar acum câteva clipe, reiterez, a fost intervievat de Tatiana Granciuc la emisiunea “Iubește viața”, de la TV8. Lumea l-a privit acum la TV și cel mai probabil și-a zis: “Vai, cât de bravo e Ghenadie! Vai, ce adevăr vorbește!”. Dar acest om a săvârșit cel puțin o hărțuire sexuală și cel puțin câteva abuzuri psihologice, că doar la atâtea am asistat.

Vă doresc vizionare plăcută! Emisiunea “Iubește Viața” tre să apară în curând în mediul online…

Replica:

Dragă Dana Oleinic,

Apreciez curajul tău de a fi avut inițiativa sa clarificăm acea situație.

Într-adevăr am acționat la limita decenței, ceea ce regret fără rezerve.

Te rog să accepți scuzele mele, dacă le crezi sincere.

Pot spune cu toată responsabilitatea ca nu am făcut acel gest nesăbuit din rea intenție, a fost un joc din care am fi putut ieși ambii în orice moment, având în vedere că s-a petrecut într-un spațiu deschis și în prezența altor persoane de încredere.

Eu voi discuta situația cu mentorul meu pentru a mă asigura că am tras toate învățămintele din acel episod.

Îți recomand și ție, să apelezi la un specialist imparțial pentru a avea beneficiul unei perspective independente asupra celor întâmplate.

Numai bine și puterea sa fie cu tine.

PS: recomandarea mea pentru toți ar fi să plece din orice situație la primele semne de disconfort, fără a provoca cealaltă persoană să meargă mai departe, ceea ce poate duce ulterior la consecințe neplăcute pentru ambele părți implicate.