Urmările Cernobîl-ului despre care nu prea vorbim

Ieri a rulat ultimul episod din „Cernobyl”-ul de la HBO, un serial care pentru o bună parte a celor care l-au privit a descoperit adevărul urât despre care nu prea se vorbește, dar pentru cei care au fost născuți și trăiesc/au trăit în zona din apropierea (prin apropiere am în vedere aria de vreo 1000km de la explozie) acest serial a readus frica legată de urmări.

Eu îmi amintesc cum la începutul anilor ’90 acest subiect era încă unul viu. Cum des auzeam: iată Nicu avea doar 2 luni atunci când a fost explozia. Cum ai mei povesteau că de fapt priemele săptămâni nu se zicea nimic oficial.

Spre exemplu în Kiev se făcea demostrație de 1 mai, la mai puțin de 100km de reactorul exploadat. Peste 5 zile, când încă nimic nu se comunicase, nimic nu se făcuse pentru a opri răspândirea radiației.

Se zice că în prima perioadă vântul a dus radiația spre Belorus și țările Scandinave, este chiar și o reprezentare grafică pe youtube:

Doar că nu prea se vorbește despre faptul că până la izolare vântul a mai purtat în toate direcțiile această radiație, iar spre final norul toxic a mai făcut iată așa:

Cunoscută zonă un pic mai sus de marea neagră, alături de conturul României, nu?

Recent mi-am dat seama că noi nu prea vorbim despre asta, dar în Moldova tot mai des cineva pe cine cunoaștem este afectat de cancer, nemaivobind de alte afecțiuni (tiroidă etc. etc.). Într-un sat de 700 de locuitori, în ultimii 5 ani cel puțin 3 persoane au decedat de cancer. O rată cam mare.

Sentimentul meu este că urmările acelui accident, despre care mulți au început deja să uite, sunt mult mai devastatoare și noi abia începem să le resimțim, fără să realizăm încă.