Tata a zis…

Țin minte, nu odată, la școală un coleg sau o colegă putea să zică ceva de genul:

Mie tata mi-a zis că X sau Y este om rău. sau: Mama mea a zis că să amesteci laptele cu ceai este grețos

Și afirmațiile lucrau ca axiome, cel puțin pentru acei colegi. Desigur cu timpul mai rar auzeai citate din părinți cu „mama/tata a zis…” dar analizând comportamentul propriu îmi dau seama că în adolescență, destul de mult timp, ceea ce ziceau părinții era ceva valoros și important.

Chiar dacă părinții greșesc, înțelegi asta doar peste ani.

Acum dilema mea: cât de atent trebuie să fii în ceea ce zici copilului? Viața te face să îți dezvolți un simț al umorului și unele opinii subiective: ar trebui să filtrezi totul în comunicarea cu el, sau să fii sincer și așa cum ești?