Am o țară ca o floare 🌸 și o singură întrebare

Azi regimul a decis să arunce definitiv peste 250000 de cetățeni din Chișinău.

Eu am înțeles deja că bunul simți și respectul față de cetățeni nussocoate la acest regim. E ok să anulezi alegeri pentru live-uri și e ok să pui la dos miile de oameni care protestează, e ok să te faci că plouă în timp ce trolii regimului încearcă să argumenteze această decizie stupidă – cu spumă la gură, ajungând la vârful penibilului. Am înțeles că politicul nu mai are decență. E ok.

Eu am o singură întrebare: ofițerii din MAI, care au decență și mândrie în ei, cărora le pasă de această țară și care nu odată au riscat viața la serviciu; ofițerii din armată, care au luptat pentru această țară, riscând viața în operațiuni militare – pe acești oameni chiar nu îi deranjează ce se întâmplă? Atunci când tot pentru ce ai construit cariera, pentru ce ai luptat este distrus sistemic de cei care sunt la „guvernare” pentru că ei au ajuns să fure dreptul la vot și dreptul la opinie. Furt legal, protejat, din ceea ce am văzut, de cei de la MAI – chiar pe nimeni nu deranjează asta?