Marc Nicolaievici

Numele ne reprezintă toată viața, dar rareori noi îl alegem. Poate la 16 ani când îți faci buletinul poți decide că vrei să fii „Thor” în loc de „Alexandru” dar șansele îs slabe…iată dacă ți s-ar fi permis la 5 ani să o faci…

Iată de ce responsabilitatea de a alege un nume e deosebit de complicată:

  • trebuie să îți placă ție
  • trebuie să îi placă celuilalt părinte
  • ar trebui, în perspectivă, dacă nu să placă – cel puțin să nu provoace bătăi de joc în clasele primare pentru purtătorul numelui

Te alegi cu necesitatea: să fie un nume deosebit, dar nu prea, ușor de pronunțat în mai multe limbi și…să placă ambilor părinți. Opțiunea narcisistă – același nume ca și mama sau tata tot teoretic nu ar trebui să aibă loc, totuș e un om nou, deci ar trebui și numele să fie nou. Nu?

Mai pe scurt orice gen de „Sergiu”, „Alexandru” etc. dispar din start – numele îs frumoase dar prea populare erau în anii ’80. Nicolae tot nu – am zis deja de ce. Orice gen de „Eusebiu” sau „Ahile” ori „Dacian” și „Temistocle” la fel nu se potrivesc; prea mari șanse ca acest Temistocle frumos și falnic prin clasa a 6-a să devină Curudocle; nu neapărat – dar șanse sunt, destul de mari.

După un pic de discuții ne-am oprit la Marc – nume puternic, se scrie la fel în aproape orice limbă, se pornunță ușor. Foarte potrivit.

Numai că… După ce decizia a fost luată mi-am dat seama că așa de ingenios nu sunt doar eu: am impresia că fiecare al doilea băiat născut în Moldova în această perioadă va purta numele Marc, sau poate așa e doar în cercul meu de prieteni și cunoscuți?

Cert e un lucru: nimeni nu va face haz de numele acesta, odată ce are atât de mulți purtători. Pe de altă parte este și un dezavantaj, acum eu nu am să pot striga în curte

Marc! Fu*u-ț cucurigu! Treși încoași că ai să prinești la cur!

Cum pe timpuri mă strigau gingaș pe mine părinții.
În primul rând pentru că jumate din toți băiețeii din curte au să facă pe ei (crezând că la dânșii m-am adresat). În al doilea pentru asta va fi considerat violență – secoul XXI nu-i ca XX.

Și eu încă nu am intrat în ideea cu prenume dublu. Dar asta poate cu altă ocazie