La suprafață

Două weekenduri în urmă am fost la Iași, și nu ești la Iași dacă nu ai ajuns să iei masa la food cort la Palas.

Avantajul și dezvantajul oricărui mall este în multitudinea de oameni, poți vedea felurite obiceiuri și comportante – unele irită altele te fac să regândești unele idei care le ai deja.

Mi-a atras atenția un băiețel de vreo 11 ani care ieșea din standardul celorlalți copii de vârsta lui.
Cum arată majoritatea copiilor la mall? Cam așa:

Sau de mână cu mama/tata strigând că vrea una sau alta.

Băiețelul care l-am zărit însă arăta altfel: haină  ștearsă, gri, privire încruntată și ochi care permanent caută: caută mese de pe care e nevoie să fie strânse farfuriile lăsate de cei care nu au avut decența să le ducă până la coș după ce au mâncat.

Băiatul nu își căuta disperat părinții. Nu părea să fie fermecat de tot ce îi vrăjește pe copii de vârsta lui. El pur și simplu lucra. Și diferența de atitudine e izbitoare. Deși nu îmi dau seama cum un copil atât de mic putea fi acceptat la muncă?

Nu spun că un copil de 11 este normal să lucreze, dar mi-am dat seama că în ciuda aparențelor vizuale, cel din urmă probabil are mai multe șanse să reușească în viață, pentru că deja demostrează caracter – nu scâncește, nu se plânge, dar face ceea ce e necesar. Asta le lipsește uneori și oamenilor maturi.