Cu vârsta…

Azi dimineața Andrei a zis „cu vârsta am început să aprecez tot mai tare liniștea” și asta a fost momentul în care mi-am dat seama că eu și colegii mei de liceu deja putem folosi așa replici și asta nu sună fals, cu toate că mie pe alocuri încă îmi pare că am 23 de ani.

Și e adevărat că vârsta te strică într-un fel: aduni tot feluri de erori de sistem care le cari după tine, elementar obosești și fiecare traumă pe care ai suferit-o (fizic și moral) lasă o urmă în corpul și personalitatea ta.

Eu, spre diferență de Andrei, mereu am apreciat liniștea, deci nu asta s-a schimbat, dar am început să numesc mult mai puțini oameni prieteni și am încetat să mă aștept oamenii să mă trateze și ei bine dacă eu o fac. Ca și mulți dintre cei trecuți de 25 de ani deseori aleg un somn bun unei petreceri gălăgioase. Nu am renunțat la vicii, dar prefer atunci când bag în mine ceva ce îmi distruge sistemul nervos sau plămânii sau alte funcții vitale – să fie scump. Viciile scumpe îs mai sănătoase.

Am încetat să încerc să demostrez tuturor că am dreptate. Sunt câțiva oameni opinia cărora contează și cu ei prefer să fiu deschis, nu neapărat de fiecare dată ei sunt de acord cu mine, dar cel puțin nu văd sensul să îi minți pe cei opinia cărora contează.

Dumitru a zis că vârsta l-a făcut mai răbdător. Pe mulți probabil, diferența e că pe mulți îi mai face și indiferenți vârsta, ceea ce e periculos. Să ai răbdare cu un copil care face capricii sau cu un prieten care trece printr-o perioadă mai grea este un lucru, să rabzi și accepți încălcarea drepturilor tale sau a cuiva care nu se poate apăra, e altceva. Eu am învățat să fiu răbdător când trebuie și să nu rabd nedreptate atunci când ea apare. Am învățat că dacă ai dreptate atunci nu ai de ce te teme.

Și încă m-am învățat să nu cheltui energie pe cei care nu merită, posibil pentru că energia e epuizabilă, dar poate pentru că am înțeles că nu poți schimba oamenii până ei singuri nu și-o doresc.

Iată așa, cu vârsta…