Nuditatea și rușinea

Ții minte care era cea mai mare rușinică când erai mic? Să te vadă cineva cu cucu gol, nu?

Iar când crești mai mare, apar atâtea standarde: dimensiunea sânilor, mărimea palmelor, culoarea ochilor, abdomenul trebuie să aibă pătrățele iar penisul nu mai scurt de 15cm. Și te uiți la pozele cu atleți sau cu vedete cineva și înțelegi: tu nu ești ca ei. Sau poate măcar gleznele tale se apropie de perfecține, sau poate coatele – și atunci ele devin motiv de mândrie. Da: nu tot corpul, dar măcar gleznele!

Și atunci, când cineva are glezne un pic mai urâte: poți să te simți superior, iar oricine le dezgolește – este urât și nu are dreptul să o facă!

Între timp, una din cele mai bune recomandări pe care le-au auzit:

Cum de existat? Într-o societate în care nuditatea este mereu ceva legat de rușine, în care suntem traumați din copilărie că orice e legat de organe genitale e rușinos și interzis(murdar?) și în care apare frica să corespunzi unui standard, inventat tot de oameni, cărora le este mai comod să îmbrace haine pe aceste standarde?

Nu uita, că oricând ar putea apărea cineva care are glezne mai frumoase ca ale tale și atunci ce vei face? Oameni și situații ideale nu există, sunt doar atitudini. Eu spun că ar trebui să acceptăm că nuditatea este ceva frumos, în momentul potrivit, și acceptabil în alte situații, iar standardele sunt cam exagerate în ziua de azi, așa, un pic.

 

  • Mihaela

    mă bucur că te-am inspirat :D
    nuditatea e bună în anumite situații, cum zici și tu,
    iar pentru fiecare frumosul este diferit, dacă consideri că ai cele mai frumoase glezne- perfect, dar asta nu înseamnă că trebuie să umbli cu ele mereu dezgolite ;)
    nu e vorba de a te rușina de corpul tău, sau a te mândri cu el, este context, este bun simț, este educație, este societate, este este este foarte multe aspecte de care poți să ții cont, dar poți să nu :)