Sănătatea? (guestpost)

Nastea a vrut să scrie o postare. Mi-a zis că poate răspunde pentru fiecare cuvânt scris, și eu o cred. Motiv din care reproduc fără nici o modificare ce ea a scris:

2006

Sunt in clasa a X-a. Diriginta, care se intampla sa fie si psihologul scolii, ne cere sa sa desenam un copac, oricum vrem noi. Desenez un copac. Cateva ore mai tarziu sunt chemata in cabinetul ei. Pe masa vad o carte, cu un copac desenat pe coperta, pe care o foloseste sa ne interpreteze rezultatele. Alaturi sunt desenele clasei mele. Copaci cu fructe, tulpina groasa, coroana bogata. Si salcia mea, cu ramuri aplecate. “Nastea, vreau sa vorbim. Observi cum ai desenat crengile in jos. Asta poate indica depresie.”

 

2016

Stau pe o banca in holul spitalului de psihiatrie. Fac un selfie, scot un zambet chinuit si i-l trimit surorii mele, cu mesajul “Caroce. Am ajuns si eu la costiujeni (smilikul  care rade cu lacrimi)”.  “Vezi sa nu ramai acolo!” “De ce nu?! O vacanta se poate. Aici e padure, frumos… Doctorul intarzie. Desi, ma tem sa nu fi incurcat eu datele.” “Poate e palit si el la cap” “Da nu, la telefon parea om serios. Plus ca am primit recomandare de incredere.”

Si om serios era. Dupa ce mi-a luat datele personale, s-a prezentat. “Sunt pregatit ca psihanalist, psiholog, psihiatru, neurolog… (continua cateva titluri, toate medicale). De care ai nevoie?”. Fac o analiza in minte: psihanalistul o sa inceapa cu intrebarile despre copilarie si nu sunt gata, de psihiatru nu cred ca am nevoie inca, celelalte le foloseste cu pacienti si mai grav bolnavi. “Psiholog, va rog”. Peste o ora ies din cabinet cu diagnosticul “depresie si anxietate”. “Depresia e boala secolului 21” imi spune el spre sfarsit. “Ia medicamentele astea. Daca vrei, citeste despre efectele secundare. Daca n-o sa citesti, n-o sa le ai. Daca o sa ciesti, o sa le ai. Ne vedem intr-o luna, atunci fii gata sa vorbim mai mult.”

A fost cel mai bun lucru pe care l-am facut vre-odata pentru mine.

Nu sunt cea mai potrivita persoana care sa vorbeasca despre depresie. Mi-a luat mai mult de 10 ani sa caut ajutor profesional, si nici acum nu ma folosesc de el cum ar trebui.

Nu o sa incerc sa le explic celor care nu au fost in aceasta stare sau care au depasit-o dupa un episod scurt, ce inseamna sa suferi de depresie. O sa sune  prea dramatic si oricum majoritatea nu o sa inteleaga si o sa ma eticheze ca persoana “slaba” (sa fim seriosi, multi deja au facut-o). Tema aceasta in general e foarte (foarte)  complicata, nimeni nu stie exact ce cauzeaza depresia, desi e clar ca mediul in care traim, experientele, organismul si personalitatea, toate contribuie la aceasta stare in diferite moduri. Nu e scopul meu acum sa fac lumina in aceste lucruri.

 

Dar, cei care trec prin asta, trebuie sa inteleaga cateva lucruri, despre care voi vorbi din experienta personala.

In primul rand. Daca suferi de multi ani, nici nu iti mai amintesti cum e sa fii “sanatos”. Pur si simplu uiti ce inseamna sa traiesti fara apatie permanenta, de dimineata pana seara. De aceea tu nu prea ai cum sa revii la o stare “sanatoasa”. Creierul tau a creat deja cai neuronale “negative” (pattern-uri) din care fara ajutor, inclusiv medicamentos, nu mai ai cum sa iesi.

Sunt sanse ca de sinestator sa nu revii la viata. Numai dupa cateva saptamani urmand tratamentul am inteles cat de departe eram de ceea ce ai putea numi “sanatos”. Cum puteam ajunge la aceasta stare daca eu nici nu mai stiam ca exista?!

Deci tine minte pattern negativ=rau, dificil de rupt, se reconsolideaza permanent si face foarte dificila iesirea din depresie. Odata formate sunt un cerc vicios care v-or continua sa-ti faca zilele negre.

In al doilea rand, cum spuneam mai sus, cauzele depresiei nu sunt clare. Cu siguranta insa unul din cei mai importanti factori e organismul tau. Anumite zone din creier nu functioneaza la fel in persoanele cu depresie ca la cei fara simptome. Fie ca aceste disfunctii sunt genetice, cauzate de mediu (mancare, stres), experiente traumatice, critica sau pur si simplu de un obicei de a interpreta lucrurile negativ scapat de sub control, trebuie sa apelezi la medic si sa ai incredere ca te poate ajuta.

Pentru unii medicamentele nu sunt solutie de termen lung. Terapia corecta cu specialistul potrivit poate ajuta in acest scop. Dar daca am de ales intre a lua o pastila, si a ma intreba in fiecare dimineata cum oare sa mai trec prin inca o zi, eu aleg pastila.

Si acum putin despre medici/specialisti. Avem foarte putini buni in Moldova. Si asta nu o spun eu, asta o spun psihologi care lucreaza in domeniu si pur si simplu nu stiu cui sa trimita cazurile pe care nu sunt specializati. Pentru ca da, psihologii trebuie sa fie si ei specializati, lucru foarte rar intalnit la noi.

Si inca un lucru pe care nici cei care sufera nu prea il inteleg. Exista dezbateri pe tema: este sau nu depresia o boala. Sa stiti ca nu conteaza cum o numim. Aceasta “ce-vreti-voi” este un handicap, a doua cea mai frecventa cauza de invaliditate din lume. Specialstii spun ca daca nu te tratezi la timp, corect, depresia devine cronica si duce la “deteriorarea importanta calitatii vietii, la care se pot adauga complicatii: suicid, consum de substante toxice.” No shit?! Luati-o de la mine, nu mai ramane loc in viata ta pentru nimic.

Fa-ti o favoare. Lasa masca de superman sau super woman pe care moldovenilor tare le place sa o poarte (“Fii barbat!” la noi o aud si femeile). Cauta ajutor.

De fapt, pentru asta si iti trebuie curaj.