Frica nu poate fi un răspuns

Lobii frontali – genială parte a coprului uman, care ne permite să facem ceea ce alte mamifere nu pot.

Acești lobi ne permit să planificăm și să ne proiectăm viitorul. Când lobii frontali sunt lezaţi sau izolaţi de restul creierului în operaţia numită lobotomie, oamenii îşi pierd capacitatea de a planifica viitorul sau de a realiza activităţi creative.

Lobii frontali încă mai pot crea stres din nimic: numai oamenii se pot stresa de la faptul că nu au ce îmbrăca la nuntă sau pentru că factura care vine peste 2 săptămâini va fi prea mare. Animălulțele de obicei trăiesc cu momentul de azi și chiar dacă ascund pe undeva oase – o fac din instinct și nicicum din proiecție de viitor. Revenim la lobi mai jos

***

Frica. Una din cele mai puternice emoții, de pe timpurile preistoricului. Noi ne temem de păiangeni și șerpi, de pe atunci, de salariu mic, mătreață și kilograme în plus din actualitate.
Fricile cele mai mari de obicei sunt legate de experiențele anterioare. Te-ai fript cu apă prea fiebrinte din robinet? De fiecare dată când vei deschide robinetul ai să verifici atent cu vârful degetului temperatura. Te-ai otrăvit cu lactate? Probabil vei renunța pentru un timp la ele. Dacă nu de tot…

Și cu cât mai mare a fost trauma – cu atât mai mare lobii frontali vor proiecta pericolul pe viitor. E un fel de reacție a organismului: cine se frige în lapte, suflă și în spumă. Numai că, oare acesta este răspunsul? Dacă aș renunța să mai merg, după ce am căzut prima dată, oare aș mai fi alergat vreodată? Dacă aș zice că nu vreau să mai înot după prima înghițitură de apă de bazin – oare aș ajunge să înot în mările lumii? Dacă oamenii ar renunța să mai descopere știința, pentru că efectul secundar a fost bomba atomică, oare am mai trata noi azi boli incurabile?

Frica e un set de hormoni. La fel ca și multe alte emoții. Lobii frontali sunt ai tăi. Controlează-ți creierul.