Existențiale

Noroc, eu am câteva probleme existențiale pe care aș vrea să le împărtășesc cu tine. Dacă ai 2 minute.

***

Prima ar fi cu rolul bărbatului și a femeie în educația copilului, în Moldova. Vorbim atâta despre egalitate, și totuș atâtea concepte inegale. Începând de la faptul că foarte-foarte mulți consideră că femeia este obligată să stea cu copilul 2-3-4 ani și să jertfească cariera, deși mie îmi pare că această decizie trebuie să fie una dictată economic (consider oricum că prima jumătate de an tatăl nu poate înlocui mama, dar asta se explică pur prin detalii fiziologice) și decizia se ia mai degrabă în baza unui calcul făcut exclusiv de doi părinți, nimeni altul nu decide cine va sta cu copilul. Terminând cu faptul că mai credem în fabula, că în cazul unui divorț, copilului neapărat îi va fi mai bine cu mama. De ce nu tatăl?
Și apropo dacă tot suntem la acest capitol, iată ce face unul din cei mai vestiți și influenți bărbați din lume

Din minutul 1 el povestește care e rolul lui în familie. Interesant și util pentru oricine crede că grija de copii e a mamei, iar făcutul banilor a tatălui.

***

Alta ține de egalitatea de șanse și în același timp nivelul de apreciere a anumitor acțiuni.
Să începem că de nenumărate ori am auzit de la femei inteligente faptul că ele vor egalitate de șanse, că feminismul este o mișcare fiabilă și că ele îl susțin. Tot de la aceleași femeie am auzit nemulțumiri vizavi de faptul că nu li s-a oferit locul în transport public. *smilic uimit aici*. A oferi locul în transportul public, a ține ușa deschisă, a achita pentru cină, este o alegere, nu o obligație.
Și încă partea asta, a societății care încurajează femeile independente, care singure își construiesc viitorul și trăiesc cu pisici, dar care nu zice nimic bun despre bărbații care singuri își construiesc viitorul și trăiesc cu câini. Știț?

***

Toată chestia asta cu sexul și sexualitatea. Cea mai rupătoare frază care am auzit-o, atât de la bărbați cât și de la femeie sună cam „Ei, dacă două femeie se sărută, încă îi cât de cât ok, iaca când văd doi bărbați, atunci e dezgustător!”. Cea mai bună elucidare a dublelor standarte. Eu personal mă tem un pic de orice marșuri. Oameni adunați în coloană, scandând – mi se pare mereu dificil de controlat, atât de partea celor care fac marșul cât și de partea celor care ar putea să fie contra marșului. Dar nu văd de ce m-ar deranja exprimarea în public a afecțiunii. Adica, când văd doi adolescenți care numai încep să învețe ce e dragoste cum se înghit unul pe altul în stație, mă simt un pic stingherit, dar zâmbesc și tac. Dacă ar face-o 2 oameni maturi, necătând la sexul lor, m-aș simți un pic mai tare stingherit și tot aș tăcea(deși foarte uimit de ce să o faci cu atâta râvnă în public, când deja mai mult ca sigur ai colțișorul tău). Dar de ce pentru unii ar fi ok să o facă 2 femei iar 2 bărbați nu? Aceiași poveste cu ținerea de mână și bla-bla-bla. Povestea cu exprimarea afecțiunii în public în genere e un subiect separat. La noi oamenii nu-s obișnuiți cu așa ceva și au să îți tragă priviri urâte în orice situație, testat, verificat.

***

Eu aș mai avea dileme de acest gen. Și la subiecte mai puțin populare, dar mă tem că deja am scris prea multe litere și dacă măcar tu ai ajuns la aceste ultime rânduri, aș vrea tare să îmi zici cum tu ai explica aceste lucruri unui copil de 9 ani de exemplu, care deja e destul de matur să înțeleagă și judece. Sau încă nu?