Re: guest post a unei eleve de 17 ani

Ieri publicasem articolul cu eseul Gabrielei tot ieri Todorița mi-a transmis un mesaj cu un atașament. Mesaujul spunea

Bună, inițial vroiam să scriu un simplu comentariu la articolul cu guest post-ul unei eleve de 17 ani, dar a s-a lungit și am ajuns la asta…

Eu am ezitat un pic. Dar apoi am decis să îl public, din simplu motiv că inclusiv pentru asta am făcut cândva blogul: ca să creez o platformă prin care oamenii comunică. Deci reproduc eseul așa cum l-am primit, fără nici o modificare.

“- Bună ziua, mă numesc Republica Moldova și împlinesc anul ăsta 25 de ani ( tînără! Ar spune unii care nu îmi știu trecutul). Sunt vedeta Europei la capitolul delapidări și corupție, sunt  bucata aia mică de pămînt unde se poate spune: Moldova- țara în care majoritatea copiilor își au părinții plecați de acasă (în cel mai bun caz-unul, în cel mai rău caz- ambii), Moldova – țara în care bogăția adevărată se măsoară în milioanele adunate în Banca de Economii sau în depozitele parlamentarilor, Moldova- țara în care noțiunea de sărbătoare se rezumă doar la ulcioare cu vin la sarmale și plăcinte. Pe scurt, eu sunt asemenea copilului ce a rămas cu ombilicul netăiat, pentru că s-au găsit destul moașe care să asiste la nașterea mea, pentru că s-au găsit multe mame care mă vor înfiată, pentru că de adevărata mea mamă mă despart multe alte “protectoare” “.

     Așa îmi îmaginez eu discursul de prezentare a țării mele la un forum internațional. Pentru că asta e realitatea! Pentru că ea trebuie știută și conștientizată. Pentru că dacă aș prezenta o Moldovă fără probleme ar însemna că îmi neg prezentul și nu contribui cu nimic la înnaintarea lucrurilor!

    Cum pot eu să cred că țara asta va devein alceva decît este acum, dacă moldovenii noștri parcă se complac să trăiască cum trăiesc în prezent, iar cînd tu îi explici că unicul mod de a deveni ca cei din Europa (pentru că, din cîte se pare, moldovenii noștri încep, din ce în ce mai des, să vorbească despre valorile europene, să vorbească, nu să acționeze) e să schimbe ceva în primul rînd la ei, aceștia dau vina pe conducere (că doar: “Chirtoacă-i di jinâ”), dar de ce tot timpul de impotența noastră (din orice sferă) e de vină cineva? Și nu, pesimismul meu nu e un mod de a nu face nimic, mai degrabă un mod de a nu accepta să judec normal o anormalitate. Parcă am fi un popor înnobilat cu geniul absurdului, rupt dintr-o piesă de Caragiale, cu un decor extraordinar, fenomenal, un decor ancestral, de care ne batem joc în cel mai mare hal. Noi, poporul ăsta, care a mai rămas aici, dar și cei de aici plecați undeva departe am reușit să facem din Moldova un pămînt tragic unde totul se sfîrșește ironic. Prea egoiști să ne unim în vreun fel! Principiul nostru- fiecare pentru el!(vorba cîntecului). Și de aceea spun că: orice s-ar întîmpla în această țară, nu îmi e indiferent ce se va întîmpla cu ea! Parafrazîndu-l pe Paler aș putea spune: “Moldova este PATRIA mea, celelalte sunt doar țări.” Misiunea noastră, a celor care mai avem un rest de idealuri e să nu mai fugim de adevăr, cînd adevărul e neplăcut sau nu ne convine, ci să luptăm pentru acel ideal, pentru că această țară nu poate fi la infinit o pășune a istoriei (sau poate?)

     Citeam zilele astea o poezie de-a Ninei Cassian, poezie, din care mi-au rămas în minte două versuri: „Am fost la faţa locului / Şi faţa locului era umflată”. Inițial mi s-a părut amuzantă, dar acum conștientizez că ar fi greu de găsit o formulă mai potrivită pentru a caracteriza succint situaţia din Moldova zilelor noastre. Paradoxul este că  atunci când eşti în ţară, situaţia te face să percepi lucrurile ca fiind normale, deşi ele sunt cu totul anormale, atunci când nu capătă dimensiuni de-a dreptul paranormale! Se poate întîmpla ca spiritul critic să-ţi rămână relativ treaz, însă dacă decizi să rămîi în țară  vei căuta să aplatizezi cumva lucrurile şi vei  deveni incapabil să mai percepi şi să sancţionezi oroarea nesfârşită a ansamblului. Oroare perfect expusă de Dorin Tudoran, pe care dacă o să-l parafrazez pot spune că: „În Moldova se întâmplă mereu lucruri foarte interesante, pentru că niciodată nu se întâmplă ce trebuie.” Cineva spunea că ar trebui să renunțăm la minciunile educative, frumos concepute și să prezentam faptul nud. Eu cred că e periculos să facem acest lucru, pentru că fiecare cunoștință e însoțită de un grad de conștiință. Pin urmare, dacă nu ai conștiinta corespunzatoare cunoștinței în fapt, te trezești că nu mai poți stăpîni ceea ce cunoști (iar moldovenii noștri, bine, nu toți, duc lipsă ACUTĂ de conștiință). Și aici ne trezim cu o altă dilemă: spunem adevărul acestui popor sau îl ținem în minciună? Sau prin minciună îl conducem după bunul nostru plac? “De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris şi pentru noi, Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.”, ăsta-i răspunsul poporuli nostru și din cauza asta “În iad/Moldova toate becurile sunt stinse!”

     O vorbă înțeleapă spunea că „Patria este norodul, iar nu tagma jefuitorilor”, de ce am uitat această vorbă?Faptul că tagma a devenit acum pluralistă şi colorată, nu monocromă şi monolitică, precum în vremea comunismului, ne împiedică să-i mai percepem apucăturile hrăpăreţe şi dezgustătoare? Atât de chiori am devenit?

            Închei eseul meu cu o veche fabulă( pe care bunicul mi-o reamintea mereu) : Un țăran avea o oaie și a vrut li el s-o taie,/ Că era deacum bătrînă nici tu lapte, nici tu lînă,/ Ia cuțitul el odată să i-l vîre-n beregată./ Atunci oaia spune-așa: “-Taie-mă cu sunt a ta. Dar întîi ca socoteală vrea să-mi spui care-i morala?”  –Dacă  vrei să nu te tai- nu fi oaie! Concluzia cred că e clară, în acest periplu de evenimente și greutăți la care este supusă Moldova acum, cel mai teribil lucru ar fi să ne transformăm într-o turmă de oi. Dar… ah, suntem deja!

 zâmbim și dăm din mânuță, cât elevii de 16-17 ani simt țara iată așa…