am inventat comunismul la 4 ani

era anul 1990 și eu cu mama eram în troleibuzul 1, pe Sarmisegetusa. nu știu câți din cititorii mei își amintesc de acele timpuri, dar ele erau triste de tot, mai ales în octombrie, mai ales pe vreme de ploi, și în acel moment un gând m-a luminat:

mama, dar de ce nu se poate ca toți să lucreze așa cum pot la maximum, iar fiecare să primească atâta cât îi trebuie ca să trăiască decent(nu sunt sigur că anume „decent” am zis)

mama doar a zâmbit și mi-a zis că un oarecare Marx și Lenin ar fi avut aceste idei cu vreo 100 de ani înaintea mea. atunci mi-a părut rău și mă întrebam: dacă această idee există de atâta timp, de ce nu a fost aplicată și în în țara mea?