scuzele și efortul

eu am un prieten, care e manager pentru o companie medie din țară, el e bine merci și ar putea trăi cu degetele larg rășchirate să îmble la saune și c*rve. dar nu o face. eu l-am văzut muncind pe terenul de fotbal și la cules poamă, muncește din greu, fără să aibă milă de sine. dacă intră în alunecare o face la os, dacă culege strugurii – îi culege până nu mai simte mâinile de la cărat lăzi și căldări. nu dau nume, fiecare din noi trebuie să aibă măcar un singur prieten de așa gen.

și am mulți prieteni care au multe scuze. scuze la orice: de ce azi nu au mers la sală, de ce nu au reușit să facă raportul ieri, de ce nu au intrat la master. eu singur uneori sunt regele scuzelor, scuze pe care le găsesc singur față de mine – pentru că de ceva timp m-am învățat să am punctul de control în primul rând interior.

numai că noi oferim scuze, iar apoi ne plângem. pe soartă, pe horoscop, pe filați și plahotniuci. scuzele rareori aduc ceva, efortul aproape mereu. alegerea însă e atât de grea