oameni, pur şi simplu oameni

zilele astea câţiva prieteni de-ai mei de pe facebook au postat istorioare despre acelaşi subiect, la început a fost Cristi:

e cu adevărat bine, că atunci când orice instituţie îşi face scările să aibă în gând şi oamenii care se deplasează pe scaune rulante 다운로드.

apoi a fost Mariana

şi aici e mai puţin bine, pentru că noi percepem aceşti oameni ca pe nişte neajutoraţi, care permanent au nevoie de suportul nostru 다운로드. ce e drept unii din ei cu adevărat au nevoie, alţii doar speculează cu situaţia sa. eu însă mi-am adus aminte o istorioară: prin anii ’70 în Statele Unite au hotărât să facă un experiment inedit pentru acea perioadă – într-o tabără de vară au fost plasaţi atât copii cu necesităţi speciale cât şi copii obişnuiţi, teama psihologilor consta în faptul ca cei care sunt în scaune pe rotile se vor simţi cumva mărginiţi 다운로드. 3 zile de experiment însă au demostrat că acei care se simţeau inferiori erau copiii care nu aveau deficienţe motorice – din simplu motiv că cei care zi de zi trebuie să lupte pentru existenţa sa, sunt deprinşi cu asta şi erau mai puternici emoţional şi mai insistenţi în concursurile în care erau în condiţii egale cu prietenii lor care nu obişnuiau să întâmpine atâtea primejdii 다운로드.

a 3a poză, care m-a făcut să scriu această postare, e de la Oxana:

şi aici am înţeles: problema noastră este în capurile noastre 양자물리학 다운로드. noi nu percepem oamenii care sunt în cărucior, care nu văd sau nu aud ca membri deplini a societăţii noastre. pur şi simplu nu. şi aici oamenii cu deficienţe suntem noi, nu ei 힐러 2회 다운로드. totul de ce au nevoie sunt câteva comodităţi în plus ca să devină membri deplini a societăţii: ei pot lucra, ei pot produce, consulta, îngriji alţi oameni 다운로드. ei pot. noi nu putem concepe şi accepta tot ce e diferit. şi de asta trăim aşa cum trăim.
buba e la noi în cap, şi matincă nici băutul iodului nu mai ajută