Iurie Leancă – cel mai frustrat dintre moldoveni #offline

poză luată de la Maia Visterniceanu de pe facebook

titlul nu l-am compus eu, a spus-o chiar Primul Ministru, a zis că probabil este cel mai frustrat om din Moldova, pentru că vede și știe foarte bine ce nu merge așa cum ar trebui și în același timp cunoaște ce s-ar putea de îmbunătățit, dar regretă că nu o poate face instant, dar despre toate pe rând

***

am să scriu în bold răspunsurile pe care le dădea Iurile Leancă, iar în simplu, ceea ce cred eu despre asta

 

de ce Șevciuc zboară din aeroport prin sala VIP?

pentru că are bani cu care își poate cumpăra bilete de acolo
eu cred că Șevciuc le stă în gât tuturor oficialilor din Moldova, doar că ei încă nu-s gata să-l pocnească odată și pentru todeauna, atunci când vor avea așa șansă – o vor face și aici foarte mult depindem(vrem sau nu)de Ukraina

 

de ce prețurile la petrol la noi în țară sunt atât de mari, și nu reflectă situația de pe piața mondială?

pentru că avem un grup de lobiști care au cam fost peste ANRE în ultima vreme
eu cred că după alegeri ne vom lua rămas bun pe veci de la Parlicov

 

de ce Uniunea Europeană și nu cea vamală?

pentru că asta e unica cale în care putem cu adevărat scăpa de corpuție și cumătrism
da

 

cine e un Prim Ministru mai bun: Leancă sau Filat?

mi-aș dori să continui cursa mea de Prim Ministru, cred că mai am multe de învățat
eu am vaga impresie că și-ar dori pe undeva să îl înlocuiască pe Vlad Filat la cârma PLDM-ului, dar înțelege că asta ar fi lovitură mare pentru el însuși, iar omul acesta e prea calculat, el a calculat fiecare răspuns pe care l-a dat și nu se va apuca de răzvrătiri înainte de a exista premise adevărate(spre deosebire de Godea de exemplu)

 

îl susține pe Ponta?

da. e o decizie calculată la rece, în baza suportului acordat de Ponta pentru Republica Moldova. este sigur că anume Ponta va fi viitorul Președinte a României
eu cred că e vorba de o strategie de partid: liderul partidului susține un candidat, unul din cei mai populari politicieni din țară susține celălalt candidat. oricine câștigă – e bine pentru țară(chipurile)

***

în fine. Leancă vorbește așa că ar putea să convingă să-l votezi și pe Voronin, doar dacă…nu aș mai fi fost pe la așa gen de întâlniri. ori un politician de talia lui chiar ar putea fi mai sincer, sper că atunci când va deveni Prim Ministru în 2015 se va ține de cuvânt și va mai avea o întâlnire cu bloggerii, iar atunci va fi mai deschis decât azi

P.S. la alte off-uri cu politicienii nu cred să merg, doar dacă Plahotniuc sau Voronin nu fac vreunul. în rest nu

poză luată de la Ana Sîrbu de pe facebook

 

au mai scris:

Mihai

Ana

Adrian

Dan

Eugen

Ronin

Victoria